decembrie 21, 2024
Cele mai bune aparate radio WiFi sau radio prin internet

Cele mai bune aparate radio WiFi sau radio prin internet

In anul 2021, mai mult ca sigur toata lumea a auzit de radio sau a folosit acest aparat cel putin o data. Acesta a servit din totdeauna drept un mod foarte bun de informare si de divertisment, sa nu uitam totusi ca acum cativa zeci de ani, oamenii foloseau un radio pentru a asculta meciurile de fotbal pentru ca televiziunea nu era tocmai avansata.

Chiar daca in momentul de fata nu mai primeste atat de multa atentie din partea oamenilor, tehnologiile de ultima generatie incep sa faca din acest dispozitiv un gadget modern care starneste din nou interesul pe piata pentru astfel de aparate. Un radio care incepe sa se regaseasca din ce in ce mai des in casele oamenilor este un model prin WiFi sau prin internet. In cazul in care va intrebati cu ce difera un radio prin WiFi de un radio de moda veche, raspunsul este destul de simplu. Un radio prin WiFi ne ofera posibilitatea de a recepta pana la 10.000 sau chiar 15.000 de posturi radio prin internet si poate sa fie folosit si ca player de retea, lucru de care modelele obisnuite nu sunt capabile. Un alt avantaj il constituie faptul ca poate sa fie folosit printr-o aplicatie direct de pe telefonul dumneavoastra, astfel il putem controla cu usurinta chiar daca noi ne aflam in curte iar aparatul se afla in bucatarie, spre exemplu.

Cum sa alegi cel mai bun aparat radio WiFi sau radio prin internet

Pentru a putea alege cel mai bun model care sa se potriveasca nevoilor noastre, trebuie mai intai sa ne informam cu privire la cateva caracteristici. De exemplu: dimensiune, design,  sursa de alimentare, portabilitate, durabilitate, calitatea sunetului, conexiune, flexibilitate wireless, diversitatea posturilor, etc.

Un radio este de obicei compact, pentru a putea fi asezat cu usurinta oriunde in casa, fie ca dorim sa-l folosim in bucatarie sau ca dorim sa il tinem pe noptiera in dormitor. Greutatea acestuia de obicei nu depaseste 1,5 kg asa ca il putem cataloga drept un dispozitiv de mici dimensiuni.

 Designul poate sa fie un aspect important pentru ca ne sunt puse la dispozitie o varietate de modele, de culori si forme. Asadar, putem sa alegem dupa bunul plac un design care ne incanta. In general oamenii tind sa se indrepte catre un design cat mai simplu, de obicei de culoare neagra pentru ca e cel mai versatil si se poate adapta in orice peisaj.

Cand vine vorba de sursa de alimentare, un radio prin WiFi se alimenteaza prin cablu, de la priza, dar avem la dispozitie si exceptii care se alimenteaza atat de la priza cat si prin baterii. In cazul in care dorim sa luam aceste dispozitive in drumetii de exemplu, recomandat este sa optam spre varianta care se poate alimenta si cu baterii.

Daca sunteti oameni dornici de aventura si sunteti pasionati de excursii, drumetii, seri de camping cu prietenii, atunci portabilitatea este un lucru pe care trebuie sa il aveti in vedere cand doriti sa achizitionati un astfel de radio. Cum am spus si mai sus, in cazul acesta este recomandat sa cumparam un dispozitiv care functioneaza cu baterii, care e destul de mic din punct de vedere al dimensiunii, pentru a putea fi carat cu usurinta in rucsac fara a ocupa prea mult spatiu. De obicei, cu cat mai mic este aparatul, cu atat mai mare este portabilitatea.

Durabilitatea nu trebuie trecuta cu vederea fie ca o sa folosim radio-ul doar in casa sau vrem sa il punem in rucsac si sa il luam cu noi in diferite aventuri. Trebuie sa ne orientam catre materiale calitative, rezistente la socuri, si in general cu o durabilitate crescuta pentru ca suntem cu totii constienti ca mici accidente mai pot avea loc in ambele scenarii.

Fie ca vrem sa folosim acest radio pentru muzica sau pentru stiri, calitatea sunetului e un lucru care ar trebuii sa ne intereseze foarte mult deoarece nu vrem sa cheltuim o suma de bani pe un radio si sa nu avem parte de un sunet clar. In general sunt doi factori care influenteaza calitatea sunetului, si anume semnalul radio si difuzorul. Cu cat semnalul radio este mai bun si cu cat difuzorul e mai mare ca si dimenisune, cu atat sunetul o sa fie mai calitativ.

Cand vine vorba de conexiune, aceste dispozitive vin echipate in general cu un port USB pentru conectare dispozitivelor audio externe, cu o intrare AUX si un jack de 3,5 mm pentru casti.

Flexibilitatea wireless e alta caracteristica de pe lista ce intereseaza majoritatea persoanelor. Producatorii de top ne ofera variante dotate cu Bluetooth in cazul in care dorim sa utilizam radio-ul pentru a reda muzica de pe un smartphone, un laptop, un computer, etc.

Diversitatea posturilor e poate cel mai important lucru din cele enumerate mai sus. Dispozitivele de calitate superioara pot sa ne ofere pana la 15.000 de posturi de pe tot globul, prin conexiunea WLAN. Ele sunt sortate dupa gen, tara si popularitate.

Probabil dupa toate caracteristicile prezentare mai sus, va intrebati si de costul unui radio prin WiFi. Din fericire, avem la dispozitie o varietate de producatori cu o varietate de preturi. Asadar, mai mult ca sigur putem sa gasim variante decente pentru toate buzunarele. Ca un punct de reper, un astfel de radio porneste de la 100-200 de lei si poate chiar sa depaseasca pragul de 2000 de lei. Pretul e influentat foarte mult de catre producator, de calitatea materialelor folosite si de functiile pe care produsul le ofera.